Și dat afară, și cu banii luați!** Kapetanos, amendat cu 40.000 €

Și dat afară, și cu banii luați!** Kapetanos, amendat cu 40.000 €
  • Publicat:
  • Actualizat:

Scandalul dintre clubul Steaua și atacantul Pantelis Kapetanos
continuă, transformându-se deja într-o telenovelă care nu pare să
se încheie prea curând. Asta deși, ieri, Gigi Becali a încheiat,
după spusele lui, conturile cu fotbalistul elen.

Deși mai avea contract cu Steaua până în vară, Gigi Becali l-a dat
afară pe Kapetanos și i-a trimis o hârtie prin care l-a anunțat pe
fotbalistul elen că renunță la el în această iarnă și că nu mai e
nevoie să se prezinte pe 10 ianuarie la reunirea echipei.

„Ne-am folosit de clauza pe care o aveam cu el, aceea de
reziliere unilaterală sau renegociere de contract. Așa că Pantelis
Kapetanos nu mai e de azi la Steaua”,
a anunțat, ieri,
Gigi la GSP TV.

Grecul va
contesta totul la FIFA

Deși fotbalistul acuză faptul că nu a mai primit de două luni
salariul de la Steaua, Gigi Becali a lămurit și această problemă.
Practic, cei 40.000 de euro pe care Steaua îi datorează vor fi
opriți sub formă de amendă. Amendă pentru ce? „Pentru că a luat
acel cartonaș roșu în meciul cu Napoli care ne-a costat, până la
urmă, calificarea. Apoi, o să fie amendat și pentru că a plecat în
Grecia fără acceptul clubului. Și uite-așa nu vom mai avea nicio
datorie către Kapetanos”, a explicat patronul stelist. Becali a râs
puțin și de Lăcătuș ieri, când a spus că antrenorul Stelei nu are
de ce să se opună: „Păi, Marius ce treabă are? Să-l ia la el la
echi…, să-i dea el bani dacă îl vrea pe Kapetanos”.

Grecul nu va accepta acest lucru și așteaptă ca Steaua să-i emită
amenda pentru a contesta. El o va contesta chiar la FIFA dacă va fi
cazul, numai să nu-i fie reținuți banii din contract.

Anghelov s-a
despărțit ieri de roș-albaștri

Gigi Becali a confirmat ceea ce ProSport a anunțat anul trecut.
Anghelov s-a despărțit de Steaua. „A fost la mine, la palat, ne-am
strâns mâinile și gata, ne-am despărțit. Mi-a spus Niculae că îl
vrea la Astra, dar a renunțat când a auzit că bulgarul cere 250.000
de euro pe an”, a dezvăluit Gigi Becali.

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă. Bărbatul din Moldova fusese îngropat de viu de patru zile
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă.…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
România e obligată. Ordinul s-a dat de la UE. S-a stabilit un termen limită
România e obligată. Ordinul s-a dat de la UE. S-a stabilit un termen limită
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×